Un alt EU!...

Dansul este trecut ca hobby in listele multora. Dar la ce se refera exact cand spun “Imi place sa dansez”? Pai, fiecare dintre noi prefera un anumit gen de muzica sau mai multe chiar. Populara, hip-hop, r&b, dance, house, pop, rock, latino, etc. Si fiecare danseaza, se misca pe ritmurile preferate. Care ar fi locurile in care se pot desfasura? Dintre cele mai diverse. Chiar si in banala noastra camera putem da drumul la o melodie si sa dansam. Nu ne vede nimeni, suntem mai relaxati, si traim fiecare miscare. Poate fi chiar locul in care facem coregrafii pentru a impresiona un anumit baiat, atunci cand iesim intr-un club, spre exemplu. Daca tot am mentionat clubul, acesta este un alt loc numai bun pentru a face putina miscare si pentru a ne arata talentele. De asemenea, ziua unui/unei prieten/prietene poate fi momentul ideal pentru dezmortirea corpului. Si aici la fel, ne aratam cunostintele in ale dansului. Petrecere, nunti, botezuri, aniversari sunt tot atatea ocazii in care putem simti vibratia muzicii si in care uitam de toate grijile si problemele si ne simtim bine. Sunt ca o pauza bine meritata. Va mai propun un spatiu. Sala de repetitie. Aici deja lucrurile stau putin altfel. Sala de repetitie e locul in care putem face performante, locul in care simtim muzica in toate incheieturile, locul in care ne putem regasi, locul in care concepem coregrafii si povesti despre noi insine, despre o idee anume, pe care mai apoi sa le prezentam si altora, e locul in care ne descoperim putin cate putin. E un univers in care se intalnesc stari si emotii dintre cele mai diverse. In acest spatiu, dansul devine ceva mai mult decat miscarea dintr-un club. Traim fiecare miscare si fiecare sunet, ne contopim cu sunetul si ne lasam corpul si sufletul sa se manifeste. Devenim acel sunet. Si incercam sa-i atribuim o forma care sa-l exprime cel mai bine.
A fost o decizie de moment. Si iata ca acum am 4 ani petrecuti intr-un colectiv mereu schimbator, dar talentat. De ce zic schimbator? De-a lungul acestor ani s-au perindat fel de fel de persoane, mai mult sau mai putin interesate de ceea ce facem. Am cautat, am chemat, am fost cautati, am fost parasiti. Dar niciodata nu am renuntat. Si mereu am incercat sa fim cu zambetul pe buze. Chiar daca unele spectacole nu au fost cum ne-am fi dorit, chiar daca am mai cazut pe scena, am mai uitat o miscare, ni s-a mai desprins o fusta sau o bluza, am continuat. Si am primit feedback din partea multor persoane cu activitate in domeniul artei sau simpli spectatori. Pentru noi conteaza fiecare apreciere, fiecare comentariu indiferent ca e pozitiv sau negativ, pentru ca datorita acestora am reusit sa trecem peste obstacole si sa ne perfectionam, datorita lor am muncit atat de mult si continuam munca si in prezent. Datorita lor am ne-am revizuit comportamentul, am vazut unde am gresit. Si nu doar atat, aceste aprecieri si mai ales criticile ne-au demonstrat ca suntem pe drumul cel bun, ca suntem priviti, urmariti, ca exista persoane interesate de munca si ideile noastre.
A inceput ca o joaca, cel putin pentru mine, am vrut sa ma desprind de rutina zilnica si nu ma incanta ideea inscrierii la un centru de excelenta, unde sa invat si mai multa teorie. Am vrut ceva diferit. Si uite ca s-a ivit si ocazia. Recunosc, nu aveam incredere in mine. Deloc. Aveam impresia ca nu as putea face nimic bun, ca nu as putea sa ma integrez, ca am sa stric munca tuturor. Desigur ca la inceput mereu este mai greu, pana ce te adaptezi cu noile cerinte si reguli, cu persoanele din jur. Nu toti sunt ca tine sau ca mine. Aveam anumite responsabilitati si trebuia sa le indeplinesc. Insa atunci cand incepe sa-ti placa ceva cu adevarat, totul este mult mai usor. Treptat, treptat am capatat incredere in mine, am reusit sa ma cunosc mai bine, am reusit sa cunosc si persoanele din jur, nu mai stateam retrasa si nu-mi mai era frica de nimic. Chiar puteam face ceva, chiar eram buna la ceva. Munceam foarte mult, dar cu cat munceam mai mult, cu atat placerea si multumirea de sine cresteau tot mai mult in intensitate.
Trebuia sa demonstram ca putem face lucruri deosebite. Si am dus pana la capat aceasta dorinta si acest obiectiv. Insa noi trebuia sa fim un intreg. Iar acest intreg sa arate lumii dorinta de a face ceva deosebit. Si am reusit. Am colaborat unii cu altii, am comunicat parerile si nelinistile, nemultumirile, am sarit de bucurie cand partile incepeau sa se lege intr-un intreg armonios si plin de semnificatii.
Cu trecerea timpului, noi coregrafii si-au gasit inceputul in sufletul, corpurile si mintile noastre. De cum am vazut primul dans am inteles ca nu se doreste a fi o trupa de dans ca oricare alta, dimpotriva, una deosebita. Si este deosebita. Ne deosebim prin muzica, stiluri, interpretare, prin libertate, prin dorinta de a face totul de dragul artei si pentru a ne implini sufleteste.
Nu mi-am imaginat ca s-ar fi putut ajunge atat de departe. Nu e mult ce am realizat in comparatie cu alte ansambluri cu activitate de ani de zile, dar e mult si important pentru noi, copii, elevi, studenti care vad in asta un mod de a iesi din rutina zilnica si care ne ajuta sa ne descoperim si sa ne regasim. Facem altceva. Si prin acest altceva ajungem sa ne cunoastem putin cate putin, sa ne dam seama cine suntem, sa ne dam seama de ce suntem in stare. Prin acest altceva ne dezvoltam pe noi ca persoane si incercam sa propunem noi moduri, alternative unei vieti intr-o societate care are mult defecte, deja sufocata de Hightech si superficialitate.
As putea numi colectivul nostru o alta lume. Responsabilitate, daruire, multumire, dorinta, pasiune, prietenie, incredere, colaborare. Lucram cu oameni, ii ajutam sa-si dezvolte abilitatile, ii ajutam sa-si descopere altele, sa-si descopere talentele, ii lasam sa se exprime asa cum simt.
Bineinteles ca nu e totul roz, daca ar fi fost asa, ce rost ar mai fi avut. Ne-am fi plictisit. Avem parte si de momente mai grele, am fost in impas, nu stiam incotro sa mergem. Sunt momente in care oboseala isi spune cuvantul si nu mai iese nimic bun. Ne enervam ca anumite miscari pur si simplu nu ne ies. Suntem indignati cand cu cateva zile inainte de un spectacol o persoana decide ca vrea sa plece. Si din cauza asta trebuie sa luam totul de la capat. Sa gandim din nou intregul spectacol. Cum am mai spus, suntem un intreg, trebuie sa lucram ca un intreg, iar daca o persoana decide sa nu mai continue, ramane un gol ce trebuie umplut imediat pentru ca, in final, rezultatul nu mai este acelasi.
Vă invităm să fiţi alături de noi, urmăriţi-ne, nu strică, aşteptăm comentarii pozitive şi negative. Acesta va fi jurnalul nostru. Ne veti cunoaste pe noi, oameni ca si voi. Dar oameni care vor sa arate lumii frumosul, sa arate lumii ce conteaza cu adevarat, sa demonstreze ca prin munca si placere pot fi realizate multe, oameni care vor sa impartaseasca cu voi o parte din aceasta experienta.

Imi pare rau si imi cer scuze Ellei si lui Alin! Si celor care au fost de fata pentru acel moment si pentru acele reactii care chiar nu-si aveau rostul!